Cartea Lui Dzyan.pdf
Din vremuri străvechi se crede că scrierile care ascund cunoștințele secrete ale civilizațiilor străvechi au avut, poate, o origine extraterestră. Una dintre aceste scrieri este cartea lui Dzyan. O carte blestemată spun unii, care prezintă o serie de evenimente și fenomene stranii.
Cartea Lui Dzyan.pdf
După ce s-a întors la Londra, Blavatskaia a vrut să prezinte publicului Cartea lui Dzyan, crezând că în acest mod va scăpa de blestem. Însă în timpul prezentării un ins necunoscut a încercat să o ucidă, afirmând că este dirijat de la distanţă. După ce cartea a dispărut din seiful hotelului în care locuia, Blavatskaia s-a convins că împotriva ei există un complot.
După ani de zile, Elena Blavatskaia a reuşit să procure o copie a cărţii scrisă în limba Senzar. Ea a tradus cartea în limba engleză şi a publicat-o în 1915 în Hermetic Publishing Company la Saint Diego. Criticii şi comunitatea ştiinţifică au criticat cartea şi au organizat o campanie legată de demascarea ei, drept care reputaţia ei de ocultistă a suferit o lovitură ireparabilă, în urma căreia nu şi-a mai revenit.
El a scris mai multe carti despre Lemuria si despre civilizatia sa, dar cartea de mai sus ramane cea mai importanta dintre toate cele care trateaza acest subiect. Descrierile se bazeaza pe dovezi antice ramase pana astazi, dovezi in posesia carora a ajuns datorita prieteniei pe care o legase in India cu un sacerdot de inalt rang al unui templu indu. Acesta, i-a aratat intr-o zi o serie de tablite de argila arse la soare, pe care era incizata o limba antica, numita Naga-Maya. Aceasta limba putea fi citita doar de doua persoane in toata India. Cu ajutorul acestora, el invata sa descifreze acele litere scrijelite pe tablitele de argila, descoperind ca Mayasii afirmau ca originea si aparitia omului pe pamant, a avut loc in Lemuria. Din aceasta cauza, absolut tot ceea ce a povestit despre originea creatiei, se datoreaza norocului pe care l-a avut in India. El a reusit sa citeasca tablitele cu scrierea Naga, dar descopera mult mai mult decat atat. Printr-o oarecare imprejurare, afla ca de cealalta parte a oceanului, la William Niven, in Mexic, s-au descoperit alte 2500 de tablite din piatra, pe care le descifreaza tot el. Cu ajutorul acestor scrieri antice, a reusit sa faca o descriere extrem de completa a civilizatiei lemuriene. Aceasta era cu mult mai avansata fata de a noastra, iar in scrierile de pe tablite era numita Naacal.
Descoperirile facute de Churchward nu au fost doar niste povesti, asa cum se intampla de obicei. In mod straniu, de aceasta data, despre tablitele de argila si despre descifrarea lor facuta de Churchward a scris NY American in 1924. Imediat dupa aceasta stire facuta publica, faimoasele tablite au disparut cu desavarsire si nimeni nu le-a mai vazut vreodata. Iata mai jos, in stanga, articolul si cartea sa despre Lemuria.